Un roman cu celebritati – Plansul lui Nietzsche, Irvin D. Yalom
6 Mai 2009
Josef Breuer, parintele psihoterapiei, Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei, Lou Salome, muza lui Friederich Nietzsche si…[surle si trambite] Nietzsche. ‘Actiunea’ se petrece pe undeva pe la inceputurile timpurii ale psihoterapiei, numita pe atunci ‘terapia prin conversatie’. Si de-asta am pus ‘actiunea’ intre ghilimele, pentru ca de fapt, intreaga carte se compune din fragmente de conversatie.
Practic intriga se arata cam in felul urmator: Lou Salome apeleaza la Breuer pentru a-l lua in tratament pe prietenul ei, Nietzsche, care sufera foarte mult, mai ales, spune ea, de boala disperarii.
Problema principala a acestui demers este aceea ca Nietzsche nu doreste sa fie ajutat. Astfel ca Breuer se gaseste in fata unei mari dileme: cum sa ofere ajutor cuiva in conditiile in care acesta nu il solicita si nu crede ca are nevoie de el. Si, mai ales, de ce? Sedus insa de frumusetea tinerei Lou Salome, acesta accepta sa duca aceasta cruce. Astfel ca, atunci cand insusi Nietzsche nimereste la el in cabinet, raspunzand insistentelor prietenilor lui, acesta incearca sa il prinda in plasa, si sa-i smulga consimtamantul unui tratament de durata, in decursul caruia sa investigheze problemele psihice, si anume aceasta disperare, si nu problemele medicale pe care le acuza acesta (migrene si probleme de vedere).
Si aici incepe o adevarata lupta de dominare, fiecare incercand sa isi impuna propria pozitie, Breuer incercand sa-l aduca pe Nietzsche acolo unde vrea, si anume la confesiune, iar Nietzsche parand si respingand cu multa fermitate ajutorul si miscarile lui Breuer. Incercand multe strategii, care mai decare mai subtile, Breuer ii intinde lui Nietzsche urmatoarea cursa: Ii propune o inversare de roluri. Un schimb. Ii propune lui Nietzsche sa fie psihoterapeutul lui. Sa il vindece pe el de disperare, in timp ce el se va ocupa in exclusivitate de migrena lui Nietzsche.
Astfel ca cei doi se intalnesc regulat, si poarta discutii suculente, discutii in care sunt explorate profunzimile nefericirii din ce in ce mai asumate a lui Breuer, mai ales in legatura cu o fosta pacienta, Ana O (pseudonim de la Bertha Pappenheim) de care acesta era indragostit intr-o maniera obsesiva.
Intr-un final, Breuer se vindeca de obsesia sa, reusind sa isi defineasca anumite valori, dorinte, credinte, scopuri, in timp ce cazul disperarii lui Nietzsce ramane in deriva. Cei doi leaga o prietenie solida, bazata pe recunostinta pe care si-o poarta fiecare dintre ei celuilalt.
Pe tot parcursul romanului, discutiile dintre cei doi protagonisti deschid probleme de viata foarte interesante, se dezbat idei ce apartin filozofiei lui Nietzsche, se fac confesiuni tulburatoare si se petrec iluminari spectaculoase.
Ce ma lasa nelamurita este rolul lui Freud in toate astea. Apare foarte rar,la inceput, in special cand Breuer doreste sa isi discute cazul cu cineva. Apoi rolul lui este redundant, insight-ul lui Breuer fiind ilustrat in notele pe care le ia pe marginea discutiilor cu pacientul sau clandestin.
All in all, e o carte pentru introspectivi. Place filozofilor curiosi in privinta omului din spatele cuvintelor, place impatimitilor de psihanaliza (asa ca mine si ca inca niste ciudati), place celor care au un fetis pentru talkshow-uri.
Si, sa nu uit, place pasionatilor de Yrvin Yalom (ridic mana cu mandrie, ca tocmai am mai achizitionat o carte de-a lui, la care poftesc cu patima si cu anticiparea inca unei aventuri psihice savuroase)
Va sarut.
Tags: carti si autori, impresii
Aprilie 27th, 2009 la 13:47
[Reply]
Mai 7th, 2009 la 1:40
suna foarte fain cum ai povestit tu aici! cred ca o voi cauta
tks.
[Reply]
Mai 7th, 2009 la 2:07
[Reply]
Mai 7th, 2009 la 9:31
hai ca o sa fac o vizita pana la Humanitas. Ai talent la atras atentia asupra unei carti…Sa vedem ce o sa iasa, tinand cont ca mai mult ca Jules Verne, uras cartile de psihanaliza.
[Reply]
Mai 7th, 2009 la 10:06
De ce urasti cartile de psihanaliza?
[Reply]
Mai 7th, 2009 la 12:24
@m: Cu multa placere. Te rog sa imi scrii pe e-mail la ixtab@netcourrier.com, ca ar fi mai multe de discutat.
[Reply]
Mai 7th, 2009 la 16:26
Pai da, asta am spus si eu, ca lucrurile sunt mai complexe. Spre exemplu, sunt si psihiatri care au si formare de psihoterapeut, desi nu e recomandabil sa le practice pe amandoua in acelasi timp cu acelasi pacient.
[Reply]
Mai 7th, 2009 la 16:56
tre` sa-l citesc pe Yalom… neaparat tre` sa-l citesc pe Yalom!
[Reply]
Mai 7th, 2009 la 17:18
da-i bataie
burta pe carte!
[Reply]
Mai 8th, 2009 la 11:20
inca nu am terminat adolescentul lui dostoevski pe care il citesc acum in toiul pubertatatii (:P), dar stiu ce o sa urmeze… Multumesc.
[Reply]
Mai 8th, 2009 la 14:37
Cu foarte multa placere. Lectura placuta
[Reply]
Mai 10th, 2009 la 13:12
@rontziki: bine ai venit
Nu am stiut ca plansul nui Nietzsche a fost ecranizata. Tot asa se numeste? ca m-ar interesa foarte tare sa vad filmul. Cat despre Minciuni pe canapea… am devorat-o de cum a aparut 
[Reply]
Mai 12th, 2009 la 23:45
@Rontziki: Calaul dragostei este foarte accesibila amatorilor, dar nu ii lasa nesatisfacuti nici pe profesionisti. O sa iti placa, sunt sigura. Cealalta in schimb nu ma incanta cum m-a incantat Calaul dragostei. Insa e mai naturala, mai realista. Si am descoperit un lucru despre Irvin Yalom pe care il banuiam, dar nu eram sigura: ca ii place sa-si seduca pacientele. Cauta sa trezeasca sentimente amoroase in ele. Ceea ce il scade un pic in ochii mei, dar deh… oameni suntem
[Reply]
Mai 14th, 2009 la 10:12
@rontziki:
iti urez o lectura cat mai placuta. De fapt… sunt destul de sigura ca asa va fi. Daca ti-au placut romanele nu au de ce sa nu-ti placa astea doua. Mai ales "Calaul dragostei". Si "Cu fiecare zi mai aproape" e foarte interesanta, insa cred ca place mai mult… voyerurilor in materie de psihoterapie (cum mi-s eu 
)
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 12:02
Am dat astazi o raita prin librarie si, desi nu ma asteptam sa le gasesc pe amandoua de Yalom asa rapid, le-am gasit
) 
Acum nu mai ramane decat sa le citesc, sper cat mai repede, doar ca sunt in priza cu Saramago si mai am cateva in plan, asa ca nu stiu cum o sa ma impart
Multam mult ca mi le-ai semnalat!
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 12:02
O sa caut si eu Calaul dragostei si Cu fiecare zi mai aproape, probabil cand au aparut inca nu il descoperisem
Nu sunt in domeniu, desi mi-ar fi placut, dar, ca si hobby, am citit diverse in domeniu, in special cele accesibile amatorilor
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 12:02
Se numeste "Cu fiecare zi mai aproape – o psihoterapie povestita de ambii participanti". Este vorba de psihoterapia unei paciente ilustrata in notele pe care si le fac fiecare dintre ei, pacienta si Yalom, dupa fiecare sedinta. Personal mi se pare foarte interesanta, dar eu sunt… in bransa ca sa zic asa.
Tot de el se mai gaseste ‘Calaul dragostei si alte povestiri de psihoterapie’, carte cu care m-a sedus iremediabil. A fost prima de el pe care am citit-o. Nu e roman, este o colectie de 10 cazuri, povestite romantat. Foarte introspectiva.
Si am mai auzit de ‘The Schopenhower cure’, ti-am zis si la tine pe blog, insa nu stiu daca a fost tradusa la noi.
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 12:02
ti-am zis ca fiecare e un pic nebun
Pur si simplu ma scot din pepeni oamenii care se cred atotstiutori in privinta unor probleme de suflet. Nimeni nu stie ce e in mintea si sufletul tau decat daca a trecut prin ceea ce ai trecut tu. Si nici atunci. Si sa inchizi toate experientele si trairile in spatele unor clasificari…idiotenie pura.
Sau…dupa cum ziceam….sunt un pic dusa si chiar as avea nevoie de un psihiatru.
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 12:02
menialy, psihanalistii nu se cred atotstiutori. Si nici nu sunt. Din cauza asta o psihanaliza dureaza ani de zile, si nici atunci nu e terminata. Pentru ca e nevoie sa le vorbesti foarte mult inainte sa reuseasca sa-si faca o parere. Si nici atunci nu ti-o expun cu caracter de adevar indiscutabil. Ceea ce face, de fapt, un psihanalist este sa te ajute sa te intelegi tu pe tine, sa-ti organizezi gandurile si sa-ti pui sentimentele in cuvinte.
Cat despre clasificari… nici aici nu e chiar asa. E adevarat ca exista o teorie care formalizeaza niste lucruri, insa ‘politica’ in psihanaliza este sa eviti sa pui un diagnostic. Tocmai pentru ca stiu si ei ca fiecare persoana este unica, si fiecare vine cu propria configuratie sufleteasca data de istoria sa personala.
Dar atentie: nu cred ca de psihiatru ai nevoie, ci de psihoterapeut (asta in cazul in care chiar ai nevoie). Cei doi termeni nu inseamna deloc acelasi lucru. Psihiatrul este medic si te trateaza cu medicamente, iar psihoterapeutul te trateaza ‘prin conversatie’. Ma rog, e un pic mai complex de-atat, dar cam asta e ideea.
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 12:02
ok, si dc tot suntem la capitolul asta, imi recomanda si mie cineva un psiholog/ psihoterapeut, dc vrei tu sa-i zici asa?
din bucuresti, preferabil femeie si preferabil sa nu fi iesit acum un an de pe bancile scolii ;D
eu dau numai peste cretini ;D
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 12:02
gata ;D
vai de mine ce emotii am
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 12:02
hai mai, pe mine m-a tratat psihiatra si cu conversatii, nu doar cu pastile
nimeni in afara de mine, vreau sa spun 
ma rog, pe termen lung nu reuseste nimeni sa ma trateze
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 12:02
Imi place pe la tine pe aici
, m-am regasit cumva in postul tau "…" si recomandarile tale se apropie de gusturile mele. O sa te mai vizitez…
Am vazut ecranizarea la Plansul lui Nietzsche cu Armand Assante, bunicica zic eu…dupa care am citit Minciuni pe canapea de Yalom. Daca vrei sa afli despre aceasta din urma, gasesti un post la mine pe blog
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 12:02
Se numeste When Nietzsche wept si acesta e link-ul imdb unde afli mai multe despre film : http://www.imdb.com/title/tt0760188/
Am vazut ca ai scris in post ca tocmai ai mai achizitionat inca o carte de Yalom si nu stiam daca te referi la Minciuni pe canapea sau la alta
Daca e vorba de alta zi-mi si mie cum se numeste ca eu doar de astea doua stiam.
[Reply]
Decembrie 23rd, 2009 la 12:02
am citit cartea. deşi este pură ficţiune, uşor feminină, mi-a plăcut. m-am bucurat că ai recenzat-o… bine!
[Reply]